Огюст Лакоссад (Auguste Lacaussade) (1815-1897)
французский прозаик, поэт

• Список стихотворений поэта

Перевод стихотворения Paysage на румынский язык.

Peizajul

Sub soarele amiezii, ce arde în zenit,
Azurul fără pată, profund și strălucit,
Pe orizont își pune cupola lui senină,
Și rîul curge leneș, într-o curbură lină,
Pe văi și printre dealuri, iar dealuri, și iar văi,
Și cîmpul ba e verde, ba-n galbene văpăi.
Pe pantele umbrite, în grațioase linii,
Pădurea-și rînduește stejarii și arinii.
Ah, primăvară, unde-s a tale dulci culori?
Doar vara-și coace rodul din zori și pînă-n zori.
Sub arșița lui august nuanțele-s mai dure —
Frunzișul des tînjește în umbrele pădurii.
Din ram căzut-a floarea, azi fructul dă în pîrg...
Ni l-a promis natura — și a muncit cu sîtg.
Răcoarea azi cedează în fața forței brute —
Așa e legea verii din vremi demult trecute.

Sub soarele amiezii e totul nemișcat,
În liniște profundă el toarnă ne-ncetat
Ardoarea sa fierbinte... Iar vîntul dormitează.
O pasăre mai cîntă, ca prin minune — trează,
Apoi subit adoarme, pitită în tufiș,
Și iar e bună pace în ceruri și-n hățiș.
Albina, bărzăunul și musca aurie
Cad brusc în iarba moale, cuprinși de reverie.
Lumina și cu tihna un pact misterios
Încheie... și formează un cuplu amoros.

O, pace a pădurii! Divină pace-n cer!
Sînt fericiți acei, ce altceva nu cer,
Ce poartă-n ochi, în suflet această sfîntă pace...
Acel, care nu plînge, a cărui gură tace,
Ce nu ascunde-n sine dureri, regrete, dor —
Un spirit pururi vesel, mereu înfloritor,
Se bucură de toate în pașnică neștire,
Nici din trecut nu vede vre-o sumbră amintire!

Paysage

Midi. L’astre au zénith flamboyait dans les cieux.
L’azur immaculé, profond et radieux,
Posait sur l’horizon sa coupole sereine.
Le fleuve au loin passait, lent, sur la brune arène.
Des vallons aux coteaux, des coteaux aux vallons,
Les champs jaunis ou verts prolongeaient leurs sillons.
Sur les versants ombreux des collines prochaines
La forêt étageait ses hêtres et ses chênes.
Ce n’est plus, ô printemps ! tes riantes couleurs ;
C’est l’été mûrissant aux fécondes chaleurs.
Sous les soleils d’août, d’une teinte plus dure,
L’arbre à l’épais feuillage assombrit sa verdure ;
La fraîcheur a fait place à la force ; l’été
Resplendit dans sa flamme et sa virilité.
Aux fleurs ont succédé les fruits, — saintes richesses
De l’homme ; — la nature a rempli ses promesses.

Il est midi. Planant dans l’immobilité,
L’astre épanche sa flamme avec tranquillité.
Le vent s’est assoupi, la forêt est paisible.
Parfois, sous les rameaux, l’oiseau chante, invisible,
Puis se tait, fatigué de lumière, et s’endort ;
Les abeilles, les taons des bois, les mouches d’or,
Enivrés des rayons qui tombent des ramures,
Sur l’herbe tiède et molle éteignent leurs murmures:
La lumière au silence, hymen mystérieux,
S’accouple dans la paix des bois et dans les cieux.

Paix sainte des grands bois! des cieux pleins de flamme!
Heureux, heureux qui peut, dans ses yeux, dans son âme,
Sans pleurs, sans deuils poignants, sans regrets acérés,
Paix saintes, recevoir vos effluves sacrés !
Heureux l’esprit sans trouble, heureuse la paupière
Que le silence enivre et qu’endort la lumière,
Qui jouit d’un beau jour sans le voir se ternir
Des ombres qu’après soi traîne le souvenir !

Последние стихотворения