Огюст Лакоссад (Auguste Lacaussade) (1815-1897)
французский прозаик, поэт

• Список стихотворений поэта

Перевод стихотворения Le Secret на румынский язык.

Taina

Vrei să citești în ochi-mi — fatală simplitate! —
Ce taină dureroasă în inimă ascund...
Deci tot ce-mi mai rămîne — a mea sinceritate,
Сopilă, să-ți servească de armă și de scut.

Virtutea-mi juvenilă e dusă pe vecie,
În seva ei văzut-am speranțele murind,
Și soarta nemiloasă un vis de fericire
L-a ars — acum în suflet e un pustiu atid.

Fetiță dulce, pură, a Grațiilor soră,
Nu semăna dorințe pe un teren steril!
Deși nu pot ascunde, că inima te-adoră,
Nu voi să-nșel speranțe-ntr-un suflet de copil.

Tandrețea mea nu vede spre fericire-o cale,
Tardiv e-n ochii galeși surâsul de amor,
Făcut pentru iubire, mi-e unima prea mare,
Nu voi a te seduce, să știu că pier de dor!

Al tău rămân în suflet — ești demnă de iubire,
Dar singur vreau povara acestor ani s-o duc —
Spre un arbust mai nobil îndreapt-a ta privire,
Ca vițele de vie, ce roade dulci aduc.

Ți-e locul la lumină, e locul meu — în umbră,
Deci înflorește-n soare, cu primăvara-n gând!
Eu țin de vremi trecute — las chiparosul sumbru
Să stea în semn de doliu la piatra de mormânt!

Le Secret

Tu veux lire en mes yeux — simplicité funeste ! —
Quel secret douloureux je porte au fond du cœur.
Soit I ma sincérité, le seul bien qui me reste,
Contre moi-même, enfant, armera ta candeur.

Mortes sont les vertus de mes vertes années !
Dans leur sève j’ai vu mes espoirs se flétrir :
Un songe ardent brûla mes fraîches destinées,
Et mon cœur s’est fermé pour ne se plus rouvrir !

Pure et suave enfant, sœur des Grâces décentes,
Ne sème point tes vœux sur un sol dévasté !
Dois-je, débris stérile aux tristesses croissantes,
Mêler ton rêve en fleur à mon aridité ?

Ma tendresse au bonheur ne te saurait conduire ;
Même en tes yeux l’amour me sourirait trop tard.
Fait pour aimer, mon cœur est trop haut pour séduire.
D’un bien qu’il ne peut rendre il ne veut point sa part.

A toi mon dévouaient ! ta belle âme en est digne ;
Mais seul je veux porter le poids des jours derniers.
A quelque noble arbuste enlace, ô jeune vigne !
Ta tête virginale aux rêves printaniers.

Ta place est au soleil ; moi, la mienne est dans l’ombre.
Fleuris dans la lumière, âme aux espoirs si beaux !
J’appartiens au passé : laisse le cyprès sombre
Ombrager de son deuil la pierre des tombeaux !

Inspiré de Miçkiéwicz.

Последние стихотворения