Огюст Лакоссад (Auguste Lacaussade) (1815-1897)
французский прозаик, поэт

• Список стихотворений поэта

Перевод стихотворения Adieu aux Rêves на румынский язык.

Adio, vise!

Ce vreți să-mi spuneți voi, o, vise juvenile?
Sunt ochii mei închiși la triste amintiri,
Să fie-al meu trecut, renasc acele zile?
Eu contul astăzi duc doar la dezamăgiri.

La vechi speranțe sunt în suflet surd și rece,
Puterile-mi s-au scurs în muncă și necaz,
În acrul sentiment, că viața-mi se petrece
Ca somnul fără vis, lipsit de rost și haz!

Când nu mai ai puteri, la ce bun cutezanța?
Iubind și suferind, prea mult m-am consumat.
Pe zei nu îi reneg, ci-i țin mai la distanță,
Sunt generos cu-acei, ce lupta au ratat.

De la acele flori, ce m-au iubit — am spinii,
Dar nu voi blestema mâini, care m-au rănit.
Adio, vise, deci! Mi-e sufletu-n ruine,
Un fulger a căzut, lăsînd un sol arid.

Din sărăcia mea nimic nu mai răsare,
Și pentru flori nu am nici sevă, și nici foc,
În creierul uscat căldură nu-i — nici zare,
În sufletul posac nici lacrimi nu-s deloc.

Oricărui anotimp văzui indiferența —
Pe cine să acuz? Epocă, oameni, sorți?
Cântând durerea-mi grea, mă va purta demența
Cu pieptul dezgolit, cerșind pe lângă porți?

De am greșit ceva — orgoliu-i de vină,
Eu am trăit, am vrut, am tins spre ideal!
La stele am visat, la grația divină,
Am așteptat amor — nu milă și scandal!

Durerea-mi prețuiesc, deși e nedorită,
Nu o voi arunca cu nepăsare-n drum.
Ni-e soarta — casa de noi-înșine zidită,
Și locuim în ea, pân se preface-n scrum.

Ce-nșelătoare-ați fost, o, vise juvenile!
La ceas de bun rămas eu vă surâd, iertând.
Acum, când îmi sunteți departe, inutile,
În suflet și în ochi e calmul de mormânt.

Ce-i viitoru-acum! Ce-i Muza și amorul!
M-am dezvățat să sper, mi-s gândurile seci.
Sfârșeală și calvar... și mă apasă dorul
De pașnicul cavou și somnul cel de veci.

Adieu aux Rêves

Que me voulez-vous donc, rêves de ma jeunesse ?
J’ai clos mes yeux lassés à vos illusions.
Est-il un souvenir où mon passé renaisse ?
Non ! j’ai compté les jours par les déceptions.

De vos espoirs mon âme, hélas ! n’est plus hantée ;
Ma force s’est usée en des labeurs ingrats.
Dans l’amer sentiment de ma vie avortée,
Morne, je m’assoupis ; — ne me réveillez pas !

À qui n’a plus la force à quoi sert le courage ?
Pour aimer et souffrir trop longtemps je vécus.
Sans renier mes dieux, j’ai sombré dans l’orage ;
Mais, tendre et fier, mon cœur est avec les vaincus.

Des fleurs qui m’ont déçu j’ai toutes les épines :
Je ne maudirai pas les mains qui m’ont blessé.
Rêves charmants, adieu ! mon esprit en ruines
N’est plus qu’un sol aride où la foudre a passé.

Rien n’y saurait germer ! ma précoce indigence
N’a plus ni feu ni sève à donner à vos fleurs.
J’ai froid au cœur, j’ai froid dans mon intelligence :
La vie a tout en moi tari, — même les pleurs !

Des adverses saisons j’ai connu l’inclémence :
Vais-je en accuser l’homme, et le sort, et les jours ?
Psalmodiant ma peine, irai-je, en ma démence,
Promener ma blessure aux coins des carrefours ?

J’ai vécu, j’ai voulu, j’ai tenté l’impossible ;
Dans mes erreurs, l’orgueil du bien est de moitié !
Ce cœur, rêvant du beau l’étoile inaccessible,
S’il eût voulu l’amour ne veut point la pitié !

Je prise haut mon mal ! ma douleur importune
Ne s’ira point répandre au cailloux du chemin.
Chaque homme est l’artisan de sa libre fortune :
Nous habitons le sort bâti de notre main.

Vous me fûtes trompeurs, rêves de mon bel âge.
Eh bien ! je vous souris à l’heure des adieux ;
Partez ! seul désormais, j’attendrai sur la plage
Du calme pour mon cœur, de l’ombre pour mes yeux.

La Muse et l’avenir, qu’importe ! et l’amour même !
J’ai désappris l’espoir, partez ! — Il est des jours
D’abattement sans nom d’accablement suprême,
Où l’on voudrait s’étendre et dormir pour toujours !

Последние стихотворения