Луи Гиацинт Буйле (Louis Hyacinthe Bouilhet) (1821-1869)
французский поэт, драматург

• Список стихотворений поэта

Перевод стихотворения Étude antique на румынский язык.

Studiu antic

Un june pal, frumos și gingaș, ca o fată,
Cu părul lung și creț la ceafă înnodat,
Dansând cu torța-n mâini, simțirea o îmbată,
Pe-al său coturn superb sclipind o nestemată,
Mărgeanul de la gât îl sună sacadat.

Cu părul strălucind și pielea parfumată,
În lapte pur scăldat — e purul adevăr —
El brațul fin și alb în public îl arată,
Iar micul bărbier, Licinus, se desfată,
Smulgîndu-i puful rar cu pensa lui de fier.

Iar printre flautiști tristețea-i austeră,
De muzică-i frapat, cuprins de reverii...
Cu ambră și cu mir el umple atmosfera
În stolul de femei, ce la iubire speră,
Scăldând în terme, jos, frumsețile nurlii.

Neere, au nu știți, că nu la voi visează?
O, Lesbii, ochii lui nu după voi tînjesc...
Sprâncene de eben nu pentru voi pictează,
Fecioarele-nzadar onoarea-și țin sub pază —
În siguranță sunt cu tot ce e firesc.

Proconsulul, cu el, Imperiul l-ar vinde,
Un preot iubăreț îi arde fimiam,
Poetu-ndrăgostit ardoarea sa fierbinte,
Pe tabla-i, în distih, cu versuri o aprinde,
Slăvindu-l pe "Titir" cu-n dactilat balsam.

Și unde s-ar afla — o gloată îl urmează,
Un roi de tinerei, ce bîzîie-nfocat,
Iar umbra-i — pestetot, lăuta îi vibrează,
De se-ngrozește chiar acel cu mintea trează,
Când ei din hudiți ies în calea-i, neașteptat.

Étude antique

Il est jeune, il est pâle ― et beau comme une fille.
Ses longs cheveux flottants d’un nœud d’or sont liés,
La perle orientale à son cothurne brille,
Il danse ― et, secouant sa torche qui pétille,
À l’entour de son cou fait claquer ses colliers.

Tout frotté de parfums et la tête luisante,
Il passe en souriant et montre ses bras nus.
Un lait pur a lavé sa main éblouissante,
Et de sa joue en fleur la puberté naissante
Tombe aux pinces de fer du barbier Licinus.

Près des musiciens dont la flûte soupire,
De la scène, en rêvant, il écoute le bruit ;
Ou, laissant sur ses pas les senteurs de la myrrhe,
Il se mêle au troupeau des femmes en délire,
Que le fanal des bains attire dans la nuit.

S’il a de ses sourcils peint le cercle d’ébène,
Ce n’est pas pour Néëre ou Lesbie aux bras blancs.
Jamais, jamais sa main chaude de votre haleine,
Vierges, n’a dénoué la ceinture de laine
Que la pudeur timide attachait à vos flancs.

Pour lui, le proconsul épuisera l’empire ;
Le prêtre comme aux dieux lui donnerait l’encens ;
Le poëte l’appelle ou Mopsus ou Tytire,
Et lui glisse en secret, sur ses tables de cire,
Le distique amoureux, aux dactyles dansants.

Par la ville, en tous lieux, autour de lui bourdonne
L’essaim des jeunes gens aux regards enflammés…
Et le sage lui-même, en s’arrêtant, frissonne
Quand son ombre chancelle et que son luth résonne
Au fauve soupirail des bouges enfumés. 

Последние стихотворения